Nu mai e balta ce-a fost

image

image

Ne-am trezit în curte la nea Mihai, un localnic din Sfântu Gheorghe care a apărut azi-noapte de nicăieri și ne-a invitat să punem cortul în ograda sa. “E departe plaja băieți, haideți la mine în curte”. Am dormit pe iarbă și plante de mușețel și am fost treziți de un cocoș răgușit, extrem de emancipat, care vroia să nevrozeze tot satul.

Am luat micul dejun în cort, urmat de o cafea și o cola la birtul din sat. Ne-am urcat într-un turn de unde am văzut plaja, bălțile din împrejurimi, pădurea, unitatea militară, Dunărea.

Ne-am întâlnit cu Nelu care ne-a povestit cât de grea e viața de pescar, cât de bine era mai demult prin baltă, când mânca pește 6 zile pe săptămână. Acum mănâncă odată la lună. “Era mai bine înainte de ’89. Balta era pentru oameni.” Acum sunt 3 baștani care au pus mâna pe comerțul cu pește. Pescarii le vând doar lor. Iar în perioada asta mai e și prohibiție. Nu au voie să prindă nimic. “Bine că la cormorani nu le dă prohibiție. Ăia mânâncă kile de pește la fiecare masă. Au protejat păsările, ca să vină aici străini. Pentru noi nu fac nimic. Nu le pasă”.

Lui Gică, un pescar la 60 de ani, îi place mult în Sfântu. A lucrat ca pescar pe Adriatică, la patron. “4 pahare de vin la amiază și mâncare câtă vrei”. Dar tot străin s-a simțit; a vrut să se întoarcă. “Avem o țară așa frumoasă, avem munte, mare, șes, de toate. Și asta ți-o zice un om care a văzut lumea.” Gică vorbește despre mănăstirile din Bucovina și ochii lui mici și negri capătă luciri misterioase. “Nicăieri nu e ca la mănăstiri”. Îi place și castelul Bran, deși nu l-a văzut. Era la cumnatul său în Brașov, avea o singură zi liberă, dar ploua torențial. A ratat Branul, dar poate se va întoarce acolo într-o bună zi. Îi place pescuitul în baltă, dar nu în mare, mai ales în asta, a noastră. “E cea mai periculoasă mare din lume!” ne spune Gică pe un ton serios, axiomatic.

Mai bem o bere, două. Cu Vlad la “Bodega pescarilor”. Rămânem doar noi doi. Vorbim despre jurnalism, film documentar, etică, noul val, protestul de la UNATC, raporturi de putere în antropologie, film, facultatea de film. Ca să ieșim din zona teoretică mergem la supermarket să facem cumpărături și instalăm cortul. Mâine vom pleca spre Gura Portiței, pe cea mai sălbatică porțiune de traseu. Posibilele capcane sunt canalele deversoare, zonele mlăștinoase cu scoici, prezența șacalului, mistrețului și a viperei. În Sfântu Gheorghe se lasă noaptea, pe străzile liniștite, pline de nisip. Mă simt ca într-un tablou de Edward Hopper, într-un cadru fix în care totul e tăcut și misterios și nu știu ce se va mai întâmpla.

image

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *