Nu puteam să merg la mare fără să fac o poză cu răsăritul. Dar parcă nici un răsărit nu a meritat până când m-am trezit dezorientat într-o peșteră scobită într-o stâncă imensă înfiptă în mare.

Am coborât aici pe seară tremurând – mi s-au activat simultan frica de înălțime și claustrofobia și am simțit cum se combină și dansează între ele și fac pui de frică… dar apoi m-am uitat la puii de rândunică din cuiburile construite în tavanul peșterii și la părinții lor, care plonjau neînfricați în mare, și am adormit buștean și m-am trezit vindecat.

Am citit mai târziu că peșterile astea au fost locuite de oamenii preistorici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *