Lotca Driver

Mai întâi apar câinii, se reped la noi, semn că cherhanaua asta dărăpănată nu-i chiar părăsită. În urma lor apare o prăjină de om. Merge repezit ca o balerină pe tocuri și parcă zâmbește, da, semn că suntem bineveniți. E un zâmbet chinuit, de om singur, care ne invită-n vizită cu fiecare gest și termină orice replică în “Da’ cum să nu?”

image

Ne pune la masă și pe masă apar: slănină, ceapă, muștar, pâine, bere, cafea. Eu sunt total absorbit de alimente, dar Vlad îl tot întreabă chestii și răspunsurile vin cu un ton vesel și un conținut tragic: “N-am nevastă, nici copii. Îs breabăn. Ăștia-s copiii mei”, și arată spre câini. Ăla-i chior de când îi mic, ăia-s frați, da’ se tot călăresc, ăia doi se joacă tot timpul, adică încearcă să se sfâșie.

“Vorbesc pe țigănește”, se scuză el. Poftim? “Corcitură. Nici rusă, nici română. Dacă vine un rus nu ne înțelege. Nici moldoveanul. Dacă el spune așa, eu spun invers. Suntem ca țiganii.”

Cherhanaua are generator, dar pescarul nu l-a pornit niciodată. Nici la televizor nu știe să-i dea drumul. Le pornim noi ca să ne-ncărcăm aparatele și becurile se pornesc automat, televizorul începe să vorbească. Toată casa prinde viață, odată cu pescarul, care se bucură tot mai tare de prezența noastră.

image

Se lasă seara, punem și noi un rachiu pe masă, el pune sticla de 2 litri de spirt îndoit cu apă. Are o sticlă de ulei de măsline, i-a adus cineva să ungă pe stomac înainte să toarne spirt, ca să nu dea gaură. Dar el nu pune botul, nu-i place să amestece băuturile. Dar din rachiu trage.

Când l-am găsit, pescarul stătea drept și înalt, într-un tricou roșu, cu ochi albaștri și o creastă de punker, ca Robert deNiro în Taxi Driver. Se întunecă afară și înăuntru și iși pune un fes țuguiat și o bluză soioasă și punkereala dispare, acum arată ca un vasluian formatat.

image

Curăță un pește mare în timp ce noi prăjim doi chefali și-un păstrăv în untură pe plita din magazie.
Povestește cum e să-ți fie foame, cum e să braconezi, cum e să intri la pușcărie, cum e să te tatuezi din dragoste, cum e să te lase femeia, cum e să-ți pară rău de toate…

De la un punct încolo, fiecare întrebare naște o mocirlă de răspuns. Fiecare cuvânt pe care îl scoate îl înțeapă și schimbă subiectul, dar și acolo îl înțeapă, și acolo…

image

Oprim generatorul și mergem la culcare. Dac-ar fi lumină am vedea paturi supraetajate ca la închisoare, pereți găuriți unde se mai cuibăresc vipere, postere cu elena udrea, o Dilema Veche împrăștiată pe o saltea, saltele soioase, dar acum e stinsă lumina, nu vedem nimic, simțim doar mirosul greu pe care-l acoperim cu sacii de dormit.

“Du-te la culcare, în pizda mă-tii!” izbucnește pescarul, se ridică în fund și începe să scuipe reproșuri pe țigânește în beznă. Se întinde la loc și sforăie. După o bucată, se ridică și se învârte prin cameră, bolborosind. Se pune la loc. Sare din pat și iese din cameră, se întoarce…

O ține tot așa, pierd șirul când adorm cu mintea derulând posibile secvențe: vine cu un cuțit să mi-l bage-n gât, blochez cu picioarele, călcâi în stomac, strig la Vlad, Vlad îl prinde pe la spate, îl legăm de pat și fugim noaptea pe grind. Vlad se gândește cam la același lucru, noi cu scenarii kung-fu, pescarul citând dintr-un Dostoievski nepublicat, până ce adormim cu toții.

image

Ne trezim la 7 și pescarul nu-i, e plecat cu barca pe mare, un val de ușurare ne cuprinde. Cherhanaua arată minunat în lumina dimineții, bate un vânticel rece care alungă insectele și din vârful unei clădiri se prinde semnal 3G, viața e frumoasă.

Apar doi pescari cu provizii, apare un moș călător, încropim un mic-dejun festiv, să ne dea putere la drum. Unul se minunează că umblăm atâta și cărăm ditamai rucsacii și mâncăm numa’ conserve, ce viață-i asta, ce meserie aveți?

Îi explic că scriem și facem poze și punem pe net și lumea citește și dacă le place dau o donație…

El înclină capul, cântărește situația și trage concluzia: “Eh, decât să spargi magazii…”

image

Se întoarce și pescarul, e încă deșirat, se scutură la orice pas. Nu mai vorbește cu noi, pare că vrea să plecăm cât mai repede. Nu mai poate nici să se uite la noi, pentru că vede reflexia propriei dezintegrări.

Numele lui este Vasile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *