Magistrala mistreților

Trăim cu animalele. De trei zile n-am mai văzut om pe uscat. Litoralul e înșelător, mâlos și scoicos, blocat de canale și mlaștini și pădurici sălbatice. Ca să răzbim, mergem pe o cărare făcută de copitele mistreților – șerpuiește pe malul mării, urcă pe dealul de scoici, o ia prin stuf, întotdeauna ne arată cum să traversăm optim aceste locuri păcătoase.

Screen Shot 2015-06-04 at 12.05.49

Am pornit de la Sf. Gheorghe, unde un pescar ne-a trecut cu barca peste Dunăre (e singurul loc unde nu am putut trece cu picioarele și mâinile noastre). În cherhanaua veche am găsit doar un câine și o barză într-un cuib plin de pui care stau zgribuliți unii în alții ca niște iepurași. 

Câinele e copleșit de contactul cu omul (adică noi) se miorlăie, se tăvălește pe jos, ne linge pe picioare, se învârte în jurul cozii doar-doar ne-o plăcea de el. Ne însoțește o bucată de drum, dar abia avem mâncare pentru noi doi, așa că îi spunem călduros “Ieși acasă!” și îl gonim înapoi.

Am putea să mergem pe plajă, dar limba de nisip se desparte la un moment dat de țărmul mlăștinos, merge în mare, se scufundă și iese la suprafață abia cinci kilometri mai încolo, într-o insulă curbată pe nume Sacalin. Ca să continuăm pe litoral trebuie să tăiem mlaștina pe un grind, o fâșie de aluviuni acoperite cu ierburi înalte, bățoase și cu vârfurile ascuțite ca niște andrele.

E paradisul libelulelor uriașe, escadrile de elicoptere înaripate care se împerechează în zbor, formând un tandem ca o navă din Star Trek. Admir totul în rafale scurte, pentru că în jur roiesc pirații – tăunii, un fel de muște uriașe care te înțeapă pe picioare până amorțești și îți curge sânge.

La capătul grindului e o pășune care dă până-n mare și pe pășune sunt zeci de vaci și zeci de cai care fac un culoar pe măsură ce ne apropiem și ne privesc fix, toți cu aceiași ochi, aceeași postură. E ceea ce se numește privire bovină, dar în momentul ăsta oare foarte înțeleaptă, singurul lucru deștept pe care îl poți face. Asta facem și noi: privim și ne minunăm.

Când ajungem în mijlocul lor se aud mugete și se stârnește rumoarea: fug în cercuri de se cutremură pământul. Un taur negru rămâne în urmă pufnind și scurmând cu copita-n nisip. Trimit la înaintare doi tăurași mai șmecheri, mândria cirezii, care se împung demonstrativ în fața noastră, dau semnalul că suntem de gașcă și toată lumea își vede de treabă în pace și prietenie.

11391352_10152768238811890_4106592446944385489_n

Punem cortul în țara mistreților, pe singurul petec de nisip fin într-o mare de scoici și stuf. Tocmai am trecut de un fel de magistrală, nod de comunicație, cum au americanii autostrăzile alea care se încâlcesc. Aici e un luminiș în stuf, la care ajunge cărarea pe care am tot mers și se desparte în zece direcții – tuneluri mici prin stufăriș, care le deschid o lume în care noi nu putem ajunge, chit că am plănuit într-o dimineață o expediție legendară. 

Mistreții sunt urâți ca niște ghiavoli, dar nu supără pe nimeni. Ies pe plajă să scurme la mal după scoici, dar de față cu noi se rușinează, se feresc cu lehamite, stau prin stufăriș și discută molcom între ei. Îi auzim la câțiva metri mugind gros și scurt, cu  intonații și nuanțe.

P1270800

Șacalii sunt mai parșivi. Singuri arată ca niște câini mai mari, sunt blânzi de zici că-ți mănâncă din palmă. Când se strâng în haite atacă cirezile de vite și le mănâncă copiii. Și la om mai sar, dacă n-are niște câini după el. Noaptea încep și șacalii să cânte. Fac Proape ca pisicile, dar în coada miauuu-lui sunetul cotește de la drăguț spre crud, ca o carne care se sfâșie. Meauuuuuuuuu.

În fața acestui concert al animalelor, îți vine să urli și tu, să mugești, să chiui, dar e mai bine să n-o faci, că e rezervație naturală și riști să strici futaiul vreunor bagabonți pe cale de dispariție. 

IMG_8829

În dreptul lacurilor Zatoane peisajul se deschide într-o atmosferă subtropicală, cu lagune aurii și copăcei parfumați. Vegetația se retrage la capătul unei plaje largi, cu apă limpede-azur peste nisipul fin vălurit. Plaja se termină într-un delușor împădurit sălbatic, unde cobori din copac direct în mare. Ne aplecăm pe sub ramuri urmând cărarea mistreților. 

10436250_10152775964301890_7409833831207218575_n

După o zi în care am urmărit fascinat copitele în nisip, comparând drumul lor cu deciziile noastre, apare lângă o copită și o urmă de șlap, cu punctulețe pe tapă și vârfuri mai depărtate decât călcâiele. Am dat de turiști.

IMG_8843

Paradisul se prăbușește dintr-o dată și îmi amintesc lucrurile pe care le-am șters cu photshop-ul minții. Plajele astea pustii și minunate sunt pline de sticle de plastic vechi, aruncate de pe vapoare cu sacii. Marinarii aruncă orice nu mai au nevoie. Am găsit frigidere, televizoare, o mulțime de vagonete ruginite…

P1270744

Oh, și iată în depărtare o vilă cu ponton în apă. La revedere, sălbăticie! 

Dar oare ce-o să găsim acolo? Cum ar fi să luăm o cola rece, o bere, o înghețată pe băț… cum ar fi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *