Frica

Stau lângă foc și tremur. Căldura îmi rumenește fața și-mi sar scântei pe piciorul gol, dar mă cutremur și nu mă pot mișca.

Stăteam pe limba asta de pământ dintre mare și mlaștină. Aveam urechile ciulite după șacali când pământul a început să vibreze, apoi am auzit un ropot, apoi un taur mare și negru a pus frână în fața mea. Se benoclează la mine cu capul aplecat și coarnele înainte, scurmă cu copita și o zbughește prin stufăriș.

Mă uit spre cort, ce face Vlad? Vlad atârnă spânzurat de copac! Ba nu, ăia sunt pantalonii lui puși la uscat. Totul arată morbid în lumina asta. Luna-i aproape plină și luminează totul în argintiu, parcă-i o planetă necunoscută.

P1270721

Mă las pe spate, mă sprijin de un buștean și mă țin de iarbă cu ambele mâini. Simt cum pământul se mișcă amețitor prin spațiu, îi simt în stomac turbulențele, mă zgârie pe față bolovanii care se dezintegrează la intrarea în atmosferă, deși lângă mine nu ard decât niște lemne. De ce mi-e așa de frică?

Știu că frica nu are nevoie de cauză obiectivă, e simptomul unei rupturi interioare. Dacă intri în starea aia de spirit, se găsesc peste tot ocazii de spaimă.

image

Acum două zile am dat, mergând pe plajă, de un turn ruginit. Știind că dumnezeu a lăsat pe pământ turnurile ruginite ca să se urce jurnaliștii în ele, m-am prins de scară și am început să urc. Vântul bătea în rafale, dar nu destul cât să mă dezechilibreze, iar mânerele de care mă țineam erau ruginite, dar păreau solide.

M-am uitat în jos și capul mi s-a învârtit. Pumnii mi s-au încleștat, mi-am lipit pieptul de metal și am început să tremur. În mintea mea am căzut și m-am izbit de pământ.
Apoi m-am uitat în sus, m-am gândit că n-am nici un motiv să cad, e doar o scară, am urcat până-n vârf și a fost frumos.

image

Dar frica a venit din nou câteva zile mai târziu, când a trebuit să-mi trec toată avuția (laptop & aparate foto) înot peste un canal turbulent, pe o plută din izoprene.

Am ajuns acolo și am testat apele. În locurile astea se formează de obicei în mare un semicerc de nisip și vegetație, pe care poți să treci ca pe un podeț, apa nu-ți trece de brâu. Dar aici curenții puternici au rupt podețul și apa era peste cap, curenții te trăgeau în larg, abia ajungeam singur în partea cealaltă.

Colac peste pupăză, mi s-a făcut rău. De la insolație, răceală, dracu știe, îmi venea să vomit și să stau lungit sub trestii. Și atunci a venit frica, ce naiba fac, o să rămân aici pentru totdeauna. Apoi am tras aer în piept și am trecut bagajele cu pluta, bucată cu bucată, timp de câteva ore. Pe malul celălalt a fost frumos.

image

De ce mi-e așa de frică? M-am tot gândit zilele astea, pe măsură ce fiorii treceau peste mine ca limbile de nisip peste malul apei în prag de furtună.

Cu cât văd lucruri mai frumoase, cu atât mi-e mai frică. Mi-e teamă că totul o să se piardă, că totul nu înseamnă nimic. Așa că scriu, construiesc castele de nisip, și am iluzia că am lăsat ceva în urmă.

image

PS: Acum sunt cuprins de o frică sănătoasă. Dorm într-o cherhana izolată cu un lipovean băutor de spirt, fost pușcăriaș, care vorbește în somn pe rusă țigănească, se trezește urlând și se plimbă mormăind prin odaia în beznă. Frica îmi spune că, dacă încearcă ceva, o să-i dau un picior în stomac, o să strig la Vlad să-l prindă, o să-l leg de pat și o să fug pe plajă în miez de noapte, înainte să apară prietenii lui pescari. Probabil n-o să se întâmple asta, lipoveanul e un tip de treabă, ne-a dat slănină și compot. Dar sunt pregătit, haha.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *