Soare cu țepi în Bulgaria

E prima zi de mers pe jos cu rucsacul în spate, suntem undeva între Vama Veche și Durankulak. Lui Vlad nu i-au ajuns cei 200 de kilometri ai litoralului românesc și m-a convins să merg cu el până la Balcic, în Bulgaria. În total, 70 de kilometri. Floare la ureche.

Pe lângă valuri, aud muștele care roiesc și înfulecă din algele care au eșuat pe plajă. Miroase a hoit. Un delfin vânăt stă să plesnească sub soare. După ce îi face o poză, Vlad deschide discuția despre nebunia care-l frământă în ultima vreme, fenomenul emergenței.

P1280665

― Știi cum sunt furnicile, nu?
― Nu.
― Nu au conștiință de sine, fac o chestie mai mare, mușuroiul, fără să știe c-o fac. Ele urmează doar dâre de hormoni.
― A, e faza cu acid formic, nu? Dar regina știe ce face.
― Nu, nici ea nu știe.
― Și atunci ce rost are dacă nimeni nu știe?

Vlad a avut și la asta răspuns, dar nu-l mai țin minte. Am mers mult în ziua aia. Nu ne-am oprit până n-am coborât la o plajă plină de gunoaie, care lui Vlad i s-a părut frumoasă “ca pizda Fecioarei Maria”.

Am fost fericită acolo, chit că a trebuit să strâng cutii de șampon, plase de pescari și papuci fără pereche.

IMG_9912

Am stat o zi jumate pe plajă, undeva lângă un sat turistic, Krapets. Acolo ne-am întâlnit cu patru fete, un băiat și doi câini (conform Sorina și Valentina) sau 1,5 câini (conform Vlad). Câinii s-au îndrăgostit.

Spre farul din Shabla am pornit într-o după-amiază înnorată de duminică. Prima dată am luat-o prin niște boscheți țepoși care ne-au coborât într-o vale cu noroi și țânțari. Am ieșit de acolo cu lopata chinezească, am tăiat tot ce ne-a stat în cale. Poate din cauza asta am luat-o, puțin mai târziu, printr-un câmp de mărăcine care ne ajungea la brâu. În stânga noastră, prăpastia de 20 de metri se termina în mare.

IMG_0025

„Știi, țepii nu se agață de tine dacă treci repede prin ei. Cu cât stai mai mult să-l dai pe fiecare la o parte, cu atât te zgârie mai tare”, zice Vlad.

Ș-avea dreptate. Încerca, cel puțin, să mă ajute. Dar mergeam așa aproape în urma lui, că n-a contat. Mi-am luat peste picioare toate tulpinile cu spini pe care el le-a culcat la pământ.

Tot mai bine decât să fac eu cărarea. Dacă călcam pe-un mușuroi de furnici, dacă alunecam pe pietre, dacă cădeam în mare? Nu știu să înot. Să fi murit din prima ar fi fost o chestie, dar dacă îmi rupeam gâtul și rămâneam hrană pentru cine știe ce animal cu aripi sau solzi? Mă rog, asta ar fi fost, de fapt, aproape frumos.

Cu gândurile astea în cap, am dat peste o gaură în stâncă. La început, ne-am învârtit în jurul ei ca animalele, unde o duce, oare-i periculos, ce facem? Am coborât până la urmă și am văzut cea mai frumoasă peșteră cu vedere la mare. Acum câteva mii de ani, aici locuiau oameni. La fel ca strămoșii noștri, am dormit în peșteră, am mâncat și am făcut poze la răsărit.

P1280712

M-a pălit o durere de gât și umeri, de la rucsac. Vlad nu m-a lăsat însă să sufăr. M-a bătut prietenește pe umăr și mi-a spus așa: „Să știi că bătrânii aveau dreptate. Unde dai, crește. Uite, acum îți cresc mușchii”.

S-a dovedit destul de repede că mușchii ăștia nu au folosit la nimic. Noroc cu lopata chinezească. Cu felul ei multifuncțional, am reușit să mergem pe un drum forestier închis, să tăiem niște garduri ruginite și să scăpăm de un păianjen veninos cu un gest de tenis.

P1280739

Am ajuns la capul Kaliakra la apusul soarelui, înaintea ploii. Vântul bătea tare, iar fulgerele se plimbau între nori și mare. A-nceput să toarne abia după ce-am pus cortul în mijlocul câmpului.

― Vlad, care-i probabilitatea să ne fulgere?
― Aceeași ca peste tot.
― Adică mare?

Nu are cum să te trăsnească, mi s-a explicat mai târziu, nu avem împământare, iar cortul e făcut din materiale care nu atrag fulgerele. Am adormit liniștită cu capul pe o carte de Seneca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *